Cum sa iti reduci consumul de combustibil?

Thank you! show some love!
Loading...

Dupa ce v-am prezentat valurile de proteste la benzinarii din ultima perioada, vreau sa va prezint acum si cateva metode de reducere a consumului de combustibil. Studiind bine foarte multe site-uri si reviste auto am ajuns la un top 10 al celor mai bune sfaturi de economisire:

1. In oras, unde consumul de carburant este la nivel maxim, poti face economii daca opresti motorul la stop. In ce conditii? Daca semaforul arata culoarea rosie pentru mai mult de 15-20 de secunde, atunci merita sa opresti motorul, inca dinainte de a ajunge la stop. Daca nu stii exact cat vei sta pe loc, de ajutor poate fi si cronometrul instalat la unele semafoare.

2. Motorul nu trebuie lasat sa se incalzeasca pe loc, ci odata ce este pornit, trebuie sa te pui in miscare. Apoi, treptele de viteza trebuie schimbate adecvat, fara sa stai inutil intr-o anumita treapta, iar cand ai ajuns la viteza dorita, incearca, pe cat posibil, sa o mentii constanta. Ia-ti “avant” inainte sa urci un deal, altfel spus, gandeste anticipativ, pentru ca daca accelerezi la deal, evident, vei consuma mai mult carburant.

3. Nu merge cu motorul subturat. Masina consuma mai mult atunci cand este subturata, la fel ca si atunci cand este supraturata. Folositi treapta de viteza optima la turatia optima. Pentru fiecare model de masina exista recomandari ale constructorului cu privire la turatia optima la care trebuie schimbate treptele de viteza. Consultati-le!

4. Si stilul agresiv de a conduce este pagubos. Viteza, accelerarea rapida si franarea brusca sporesc consumul. Cu cat viteza este mai mare, cresc rotatiile pe minut si, implicit, consumul. Iar fortarea masinii necesita si ea mai mult combustibil. Daca eviti toate acestea, poti reduce consumul cu pana la 22% pe autostrada si 5% in oras.

5. Fiecare masina are un consum optim de carburant la o anumita viteza. Trebuie sa stii cu ce viteza sa mergi, ca sa nu irosesti benzina. De pilda, la unele autoturisme aceasta limita este 100 de kilometri pe ora. Iar fiecare kilometru in plus inseamna bani mai multi. Conform Departamentul de Energie (DOE) din Statele Unite, fiecare 10 kilometri peste viteza de 110 kilometri pe ora aduc un consum cu pana la 7% mai mare.

6. Presiunea din pneuri are o mare importanta. Cele cu presiune scazuta au nevoie de mai multa energie, deci de mai mult carburant. Presiunea necorespunzatoare din pneuri creste consumul de carburant cu 3%.

7. Fii atent la bagaje! Nu tine in masina lucruri de care nu ai nevoie, in special unele care cantaresc mult. 50 de kilograme extra maresc consumul cu pana la 2%. Si nici rezervorul plin nu este recomandat. Un rezervor plin inseamna greutate mai mare.

8. Fa-ti ruta in gand sau pe GPS, inainte sa pornesti la drum. Cauta cele mai scurte si mai putin aglomerate variante. Astfel poti evita kilometri in plus sau traficul aglomerat si automat obtii un consum redus.

9.  Pastrati-va masina cat mai aerodinamica, se va reduce frecarea si va consuma mai putin. Asta inseamna de la a indeparta suporturi de biciclete sau ski-uri sau portbagaje adaugate pana la simplul gest de a spala masina. Chiar daca reducerea consumului e mica, pe perioade lungi va fi rentabil.

10. Folosirea de carburanti premium (mai scumpi) ar putea reduce consumul daca masina “stie sa aprecieze” calitatea carburantului, pentru ca a fost construita astfel. In caz contrar, dai bani in plus degeaba!

 

Comments on: "Cum sa iti reduci consumul de combustibil?" (3)

  1. mda. stii vorba aia fa ce zice popa, nu ce face popa, ca le zice bine.