Misterul materialului organic de pe meteoritii martieni a fost dezlegat

Thank you! show some love!
Loading...

Moleculele organice (compusi care, pe Terra, stau la baza vietii), incastrate in meteoritii martieni au provocat controverse referitoare la posibilitatea existentei vietii pe Planeta Rosie. In urma unor analize de ultima ora, misterul a fost elucidat de catre cercetatorii din cadrul Institutului Carnegie din Washington, SUA.

Compusii organici au fost identificati in meteoriti proveniti de pe Marte si care au cazut pe Terra. Pentru a elucida originea moleculelor organice, cercetatorii au analizat in detaliu un numar de 11 meteoriti martieni, incluzandu-l pe celebrul meteorit Tissint, cazut in Maroc in decursul anului trecut.

Moleculele organice, care contin carbon si hidrogen, sunt esentiale pentru formarea asa-ziselor “caramizi ale vietii”, adica proteinele si ADN-ul. Astfel de molecule fusera deja gasite in roci martiene, dar multi cercetatori sustineau ca, de fapt, rocile fusesera contaminate cu substante organice provenite de pe Pamant.

Spre surprinderea intregii comunitati stiintifice, analizele recente au confirmat totusi ca moleculele organice provin chiar de pe Marte.

“Se pare ca Marte a avut, pentru o perioada lunga de timp, conditiile necesare formarii compusi organici pe baza de carbon, iar acestia s-au format in cursul activitatii vulcanice din trecutul Planetei Rosii. Cand mineralele din magma s-au cristalizat, au inglobat si molecule de carbon, iar cu timpul, in interiorul rocilor magmatice s-au format compusi organici.” a explicat conducatorul studiului, prof. Andrew Steele, microbiolog in cadrul Institutului Carnegie din Washington.

10 dintre meteoritii analizati contin compusi ai carbonului si hidrogenului. Cu toate acestea, moleculele organice nu au origine biologica, ci au aparut in urma proceselor vulcanice.

“Am descoperit ca pe Marte au existat, in trecut, procese din domeniul chimiei organice; pe Terra materia organica a stat la baza vietii, deci ne intrebam care e soarta acestor compusi pe Marte. Urmeaza sa vedem daca vom gasi indicii care sa arate ca Marte nu e o planeta moarta”, declara in continuare prof. Steele.

Sursa: Descopera.ro

Comments are closed.